Aceeaşi, doar că puţin altfel

Statut nou, nume nou, blog nou. Dar pentru că eu sunt tot eu, mi-am importat aici şi blogul vechi. Deşi postările mele nu sunt piese literare de păstrat, sunt totuşi parte din mine şi din experienţele pe care le-am trăit, experienţe care m-au adus unde sunt acum.

Îmi tot veneau idei de mai multe postări dar mai bine scriu una singură cu de toate. Îmi place toamna, e frumos şi cald afară şi totuşi simţi răcoarea care te trezeşte mai bine dimineaţa şi aerul proaspăt (cât poate fi el de proaspăt în Bucureştiul în care la ora 8 traficul e deja greu). Aproape că abia aştept să vină iarna. Poate pentru că pentru iarna trecută n-am fost decât un simplu telespectator: am văzut-o doar din casă, de pe ghetele celor care veneau să mă viziteze şi de la geamul maşinii care mă ducea la spital pentru controale. Îmi imaginez că nu e fun să înoţi prin nămeţi însă cred că iarna asta o să mă bucur din plin de senzaţia de picioare îngheţate şi nas roşu.

N-am prea mai citit. Poate pentru că dacă vrei să citeşti cărţi noi trebuie să le şi cumperi. Cele de la Nemira (luate la promoţii şi cupoane gratuite) m-au plictisit, fie n-am ştiut eu să aleg fie aşa sunt toate cărţile luate la reduceri. Îmi vine chef să cumpăr reviste deşi dacă nu au vreun produs cosmetic ceva la promoţie sunt cam inutile. Am citit prea multe reviste de femei până acum ca să mai pot găsi ceva nou şi interesant de citit în ele.

Filme noi şi interesante n-am prea mai văzut. Duminica trecută m-am uitat la Letters to Juliet. Drăguţ pentru o duminică în care nu ai chef de nimic. Urmează să mă uit la Remember me dar am auzit că e cam trist finalul, deci mă mai gândesc.

Dacă nici cărţi nici reviste noi nu am, prefer să ascult muzică la metrou. Doar că şi muzica e cam veche. Doar o melodie am descoperit acum nouă şi kind of nice: Tatoo – Jordin Sparks.

Cerbul de Aur a fost anulat anul ăsta. Păcat. Îmi plăcea şi-l urmăream în fiecare an. Atâta festival mai deosebit ce aveam şi noi. Bine că se investesc nu ştiu câţi bani în cei care se duc la Eurovision şi nu în festivaluri la noi acasă. Mamaia a fost făcută tot cu buget de criză şi transmisă prost pe Naţional tv.

Peste două săptămâni o să fiu năşică de botez. Sunt entuziasmată. Copiii sunt frumoşi dar uite că oricât de dragi îmi sunt copiii altora, eu nu simt nevoia să fiu mamă şi mi-e tare bine aşa. Probabil că m-aş îmbolnăvi de grija lor, aşa cum acum mă agit şi dacă o văd pe Eliza tuşind uşor că a băut apă cu prea multă sete. Noi o să lăsăm meseria de părinte celor care chiar se pricep la ea.

Şi ca să trec de la una la alta, am descoperit că îmi place rucola mai mult decât credeam. Evident că la Laura am mâncat prima oară. Găsiţi reţeta mea preferată de sandviş cu ton şi rucola aici. Noi n-am găsit baghetă din aceea bună aşa că am făcut salată din aceleaşi ingrediente şi am mâncat-o cu pâine obişnuită. Nu credeam că o să spun asta dar a mers chiar mai bine decât un hamburger şi nişte wedges la Mcdonald’s.

Cam atât  momentan 🙂